Cum am ajuns eu in “ constelatii” ?

Intamplator, s-ar zice. Dar cum nimic nu este intamplator, sosise momentul pentru mine sa incep o alta etapa in evolutia mea spirituala. Eram dispusa sa las in urma trecutul cu toate implicatiile lui, atat trecutul meu, cat si trecutul sistemului meu familial. Nu mai eram dispusa sa car problemele familiei biologice cu mine. Doream sa fiu libera sa-mi traiesc propria-mi viata, sa dau jos rucsacul, sa-mi indrept  spatele si sa-mi continui drumul . Eram dispusa sa nu mai judec, sa onorez si sa includ in sistemul meu de familie si in inima mea persoane, evenimente, locuri si lucruri. Ceea ce-am obtinut a meritat !

Dar, cum toate acestea le-am inteles mult mai tarziu, hotararea mea aparuse dincolo de constient. Sufletul meu dorea sa se vindece. Eram pregatita s-o fac. Si-am ajuns in “constelatii”….nu intamplator!


Ce obtinem?

Cand intri prima data in constelatii, incepi sa ai o alta perspectiva asupra ta si asupra lumii. Multe intelesuri asupra vietii se schimba. Noile intelesuri iti dau puterea sa te realiniezi pe drumul ce te duce spre pace interioara, spre compasiune, spre libertatea fiintei. Ceea ce ne-au invatat parintii spirituali devine realizabil, pentru ca experimentam trairile, nu doar stim despre ele.

In interiorul grupului traiesti compasiunea, unitatea intre oameni si bucuria acesteia. Traiesti fericirea si iubirea.Traiesti intelegerea pentru celalalt si pentru toti cei care-au fost si sunt. Intelegi ca tu poti schimba lucrurile pentru cei ce vor veni. Nu asta ne dorim cu totii ? Sa nu mai existe durere si nefericire. Sa facem lumina pentru noi si pentru cei ce vor veni. Asa se vor bucura de lumina si cei ce-au fost.


  Eva Damian

Write Your Review